79205488 2451111071830656 8098937663047860224 n

Vineri, în fața clădirii Primăriei Municipiului Caracal a fost amplasat bradul de Crăciun, un conifer mare şi impunător, care ascunde o poveste emoţionantă; pomul a fost donat municipiului de către familia Florea de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea.

Edilul municipiului le-a mulţumit personal membrilor familiei Florea pentru gestul lor umanitar, gest care va aduce zâmbetul pe buze copiilor din Caracal şi nu numai.

"Nu este adus nici de peste hotare și nici din pădurile noastre, această frumusețe de brad este "caracacalean" de-al nostru. Până astăzi a "locuit" pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea. Deși era un punct de reper al zonei, proprietarul a fost nevoit să renunțe la un exemplar așa frumos pentru că, după mai bine de 50 de ani de viață, afecta fundația casei. Din păcate, pentru a nu distruge construcția, familia a fost nevoită să renunțe la el și le mulțumesc public pentru faptul că și-au dorit să îl doneze municipalității. Astfel ne bucurăm cu toți caracalenii de măreția acestui brad.", a subliniat primarul orașului, Liviu Radu.

Bradul va fi împodobit și aprins odată cu iluminatul festiv din tot orașul, de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.