terenuri tenisAutoritățile locale din Slatina au planuri mari pentru slătineni.

În acest an vor începe lucrările pentru amenajarea celor 6 terenuri de tenis de câmp despre care s-a mai vorbit în trecut. Acestea vor fi amplasate în incinta Clubului Nautic și de Agrement Plaja Olt.

„Am semnat contractul de lucrări pentru construirea terenurilor de tenis. Sunt cele şase terenuri pe care tocmai am promis că le vom face la Clubul Nautic. Am reușit să terminăm licitația și să semnăm contractul. Durata de execuție este de 12 luni, din care două pentru proiectare. Vor fi patru terenuri descoperite și împrejmuite, din care două cu zgură și două cu suprafață rapidă. Și vor fi încă două terenuri de tenis acoperite și iluminate, unul cu zgură și unul cu suprafață rapidă”, a declarat Moţ. Investițiile vor fi începute și finalizate în cursul acestui an, a făcut precizarea edilul Slatinei.