5Peste 100 de copii, îndrumați de cadre didactice, părinți şi reprezentanți ai unor instituții de educație, sociale au fost antrenați pentru a lua parte la concursul judeţean ,,Lingura de lemn", Ediția I, desfășurat în cadrul unui amplu proiect inițiat și derulat de Grădinița cu Program Prelungit Nr.1 Slatina.

Joi după amiază sub atenta îndrumare a directorului de unitate,  Arina Georgescu şi coordonatoarele proiectului, Mădălina Drugă şi Cătălina Urlan s-a desfăşurat concursul ,,Lingura de lemn". 1

Copiii au pictat pe linguri de lemn diferite modele și forme în funcție de imaginația fiecăruia, încercând să dea viață bucăților de lemn.

3S-a folosit ca tehnică pictura și s-au utilizat ca materiale linguri de lemn, pensule, culori acrilice, modele cu motive tradiționale românești.  2Lucrările realizate au fost expuse la sediul unității școlare din Slatina.4 Acţiunea concursului a fost apreciată ca fiind creativă, inedită și interesantă, copiii practicând cu drag acest meșteșug. Pictura pe linguri de lemn este un obicei străvechi, iar cromatica obiectelor realizate a fost dominată de o gamă largă de culori.