Pomul Vietii BalDeja este o tradiție ca în fiecare an la Balș să aibă loc unul dintre cele mai frumoase evenimente cultural artistice de peste ani.

Vorbim despre Festivalul Etno Folcloric „Pomul Vieţii” care se derulează în Sfânta zi a Înălţării Domnului în oraşul de pe malul Olteţului, Balş. Anul acesta Consiliul Judeţean Olt, Primăria şi Consiliul Local Balş, Casa Orăşenească de Cultură Balş, Muzeul Judeţean Olt, Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Olt şi Fundaţia pentru Tineret Olt organizează cea de a 26-a ediţie.

Pom Bals Festival

Festivalul Etno Folcloric „Pomul Vieţii” a debutat joi dimineaţă, la ora 08:30, cu sosirea meşterilor populari, deschiderea târgului din parcul orăşenesc. Artiștii tradiționali îșiexpun lucrările încă de la ora 9.00. Zeci de meşteri populari din judeţul Olt, dar şi din localitatea vâlceană Horezu, sunt prezenţi la târg – Marin Ciungulescu, Ştefan Truşcă, Rodica Truşcă, Gheorghe Dragomir, Gheorghe Turcitu, Ionuţ Vlad, Ion Turcitu, Ion Murgăşanu, Constantin Murgăşanu, Ion Puieţu din Horezu, Gheorghiţa Boiangiu, Petre Ciobanu de la Şcoala Călui, Constantin Gheja, Ion Nica, Ilie Chirea şi Ionel Cococi de la Vădastra.

La ora 10:30, la Biblioteca „Petre Pandrea” s-a desfăşurat simpozionul „Petre Pandrea”.

Micii mesteri populari la Pomul Vietii Bals

Autoritățile locale în jurul prânzului au luat parte la manifestarea „Omagiu Ziua Eroilor” la Monumentul Eroilor.

“În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbatorește praznicul Înalțării Domnului. Este ziua în care plecăm capul și ducem mâna la inimă, cu credință, dar și ziua în care ne bucurăm pentru tot ceea ce suntem și ceea ce reprezentăm pentru cei dragi, pentru familiile și prietenii noștri.Ziua de 6 iunie 2019 este moment de adâncă reflecție creștină, dar și de pioasă rememorare a eroilor neamului. România, noi, nu i-am dat și nu îi vom da uitării pe eroii neamului!Hristos s-a înalțat!”, a fost mesajul transmis de primarul orașului Balș, Mădălin Teodosescu.

Depunere coroane Bals Pomul VietiiDupă care a avut loc parada portului popular. Ansamblurile folclorice de amatori vor evolua pe scena special amenajată pe platoul de la Casa de Cultură a Tineretului Balș. În spectacol vor evolua ansamblurile „Pomul Vieţii” din Balş, „Olteţul” din Morunglav, „Brâuleţul” din Pârşcoveni, „Flori de măr” din Curtişoara, „Hora Florilor” din Osica de Jos, „Ghiocelul” din Cezieni, „Trăieniţa” din Traian, „Plaiurile Olteţului” din Osica de Sus şi „Dobruneanca” din Dobrun.

Mesteri populari Pomul Vietii BalsÎncepând cu ora 20:00, pe parcursul a două ore, Ansamblul „Doina Gorjului” din Târgu Jiu, invitatul special al celei de-a 26-a ediţii a Festivalului „Pomul Vieţii” Balş, va susţine în parcul orăşenesc un grandios spectacol folcloric.