centru sangeReprezentanţii Centrului de Transfuzii Sanguine din Slatina- Olt au tras alarma anunţând că stocul de sânge al unităţii este unul scăzut, în special pentru grupa B3Neg, îndemnând persoanele să doneze. 

În ultima perioadă, numărul celor care au ajuns la Centru şi au donat a fost scăzut încât nu poate asigura necesarul din spitale şi bolnavii riscă să nu poată fi operaţi. „Stocurile de sânge ale centrului sunt în scădere, fiind în imposibilitaea de a asigura solicitările spitalelor. Vă aşteptăm alături de echipa noastră pentru ca împreună să dăm o şansă vieţii. Donând sânge, donezi viaţă“, au precizat reprezentanţii Centrului.

Pentru ca rezerva de sânge să nu se epuizeze, ar trebui să existe zilnic cel puţin 80 de donatori, însă, de cele mai multe ori, numărul acestora atinge cu greu jumătate. Pot să doneze sânge persoanele cu vârste cuprinse între 19 şi 60 de ani, care nu au suferit nicio intervenţie chirurgicală în ultimele şase luni, care au peste 60 de kilograme, tensiunea arterială sistolică între 100 şi 180 mmHG şi pulsul regulat, între 60 şi 100 bătăi pe minut. Înainte de donare, cu cel puţin 48 de ore, nu este permis consumul de băuturi alcoolice, consumul de grăsimi şi nici urmarea unui tratament pentru anumite boli, menţionate pe site-ul CTS Slatina.

Centru sange OLtDe regulă, timpul alocat unei persoane pentru donare este de aproximativ o oră jumătate, de la înregistrare până la procesul propriu-zis, iar cantitatea de sânge extras este de 450 de mililitri. Cei care vor să doneze trebuie să meargă la sediul centrului de luni până vineri, în intervalul orar 7.00-13.00.