masina Posta jefuita la balsUn poştaş din Balş a fost, luni dimineaţă, victima unei agresiuni. Tâlharul a fugit cu o geantă plină cu bani din maşina Poştei Române.

 

Atacatorul avea faţa acoperită iar acum este căutat de poliţişti.

Poștașul a suferit un traumatism toracic şi a fost transportat la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina pentru efectuarea de investigaţii medicale amănunţite.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cele întâmplate, dar şi pentru a-l identifica pe autor, care s-a făcut nevăzut după ce a furat banii din maşina Poştei. „În această dimineață (luni n.r.), în jurul orei 05:00, am fost sesizați prin 112 despre faptul că o persoană necunoscută, cu fața acoperită, ar fi sustras, prin violență, o geantă cu o sumă de bani dintr-o mașină a Poştei, din orașul Balș, după care ar fi fugit. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, împreună ce cei din cadrul Serviciului de Investiții Criminale, s-au deplasat de îndată la fața locului și efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și identificării celui care a săvârșit fapta”, a declarat purtătorul de cuvânt a IPJ Olt.