MC SlatinaSlătinenii au acum în sfârşit un restaurant McDonald’s în oraş, după atâţia ani în care doar s-a discutat despre asta.

Mai mult, acest restaurant creează şi 80 de locuri de muncă noi, în special pentru tineri absolvenţi.oficialitati MC Slatina

Restaurantul McDonald’s de la Slatina este de tip Drive Thru și include un restaurant, un McCafé, o cameră de petreceri, o terasă în aer liber și un loc de joacă în aer liber. Evenimentul de inaugurare a avut loc miercuri, 21 august 2019, puțin peste ora 10.00.

Copii MC SlatinaRespectivul restaurant este amplasat pe terenul fostei Unități Militare în vecinătatea fostului oficiu poștal de pe bulevardul A.I. Cuza colț cu strada Tunari.

Sute de copii însotiți de părinți și bunici au fost prezenți astăzi, încă de la primele ore, la deschiderea primul Mc Donald’s din Slatina. Noul restaurant construit pe o suprafata  de 400 de metri pătrați de pe terenul fostei Unități Militare are  o terasă în aer liber, McDrive, un spațiu de joacă în exterior , un spațiu pentru petrecerile private în interior și o parcare. Aici au fost create 80 de locuri de munca, iar angajatii au fost instruiti în 8 restaurate din Craiova, Pitești și capitală.

„Echipa de lucrători şi manageri din Slatina a fost pregătită în opt restaurante din ţară: în Craiova, Piteşti şi în restaurante din Bucureşti, de la fiecare încercând să ia ce e mai bun, ca şi experienţă pentru a da înapoi clienţilor din Slatina ceea ce facem mai bine. Este cel de al 79-lea restaurant. Devine un clişeu, dar sunt foarte mândru să spun că este cel mai modern restaurant McDonald’s din România, nu doar cel mai nou. Este un restaurant cu toate facilităţile: o linie de drive care funcţionează 24 de ore, conceptul McCaffe - este al 34-lea McCaffe din ţară cu particularităţile din Slatina, o tehnologie nouă de a comanda - fiecare îşi comandă în timpul lui cu ajutorul ecranului tactil, şi servirea clienţilor la masă. De asemenea, este un restaurant dedicat activităţilor de familie – loc de joacă, cameră de petreceri pentru copii şi o echipă dedicată interacţionării cu familia”, a declarat Daniel Boaje, directorul general al McDonald’s România.

 Restaurantul din Slatina este cel de al 78 lea local deschis în România și deține 106 de locuri în interior, dintre care 14 în camera pentru petreceri tematice, care dispune și de o masă digitală și 94 de locuri pe terasa exterioară. Cei care vor să își organizeze petrecerea aici pot să se programeze pe site-ul restaurantului. Obiectivul de investiţii are o valoare de 7,5 milioane.

„ De mult timp încercăm să aducem acest restaurant în Slatina şi iată că în sfârşit s-a întâmplat. Noi, la Primăria Slatina, am înţeles cât de important este mediul de afaceri şi de aceea am realizat un context sustenabil, clar, cu oportunităţi fiscale clare, fără să schimbăm taxele şi impozitele în fiecare an şi de aceea, tot ce înseamnă investiţii, au venit în Slatina, vor continua să vină şi noi le vom sprijini pe toate. Vă urez noroc şi să aveţi vânzare bună!”, a declarat primarul Emil Moţ.

„Avem o investiţie importantă în Slatina, în primul rând ca infrastructură. E vorba de nouă milioane de lei, cât a costat acest punct deschis de către McDonald’s. În al doilea rând şi cred că cel mai important, este vorba de aproape 80 de locuri de muncă, număr care înţeleg că va creşte. Felicit Primăria Slatina, în primul rând, pentru deschiderea către investitori. Aşa cum spunea şi domnul primar, predictibilitatea în ceea ce priveşte taxele şi impozitele, sprijinul pentru investitori, au fost lucruri care au dus la deschiderea rapidă a McDonald’s în Slatina, dorit de copiii şi cetăţenii oraşului de foarte mult timp. Iată că acest lucru s-a realizat. Sunt convins că în perioada următoarea vor mai fi astfel de investiţii, astfel de oportunităţi pentru slătineni, datorită deschiderii primăriei. Le mulţumesc celor de la McDonald’s că au venit şi în Slatina şi să aibă vânzare bună”, a spus Oprescu.

Restaurantul din Slatina va funcționa zilnic, între orele 7.00 - 24.00, iar cu ocazia deschiderii, la restaurantul McDonald’s Slatina,  în perioada 26-28 august la fiecare produs Big Mac, McChicken, o porție de cartofi sau cafea McCafé tall veti primi un al doilea produs din partea casei.