inecatRâul Plapcea, care traversează oraşul Potcoava, din judeţul Olt, a luat, duminică, viaţa unui tânăr de 20 ani care a hotărât să facă o baie, la orele prânzului.

Tânărul se întorcea de la târgul de duminică din localitate şi, în drum spre casă, s-ar fi hotărât să se răcorească în apele râului. Deşi râul nu este foarte adânc, tânărul şi-a găsit aici sfârşitul, câţiva pescari care au fost martori la scena înfiorătoare sunând la 112.

 Echipajele sosite în ajutor nu i-au mai putut, însă, salva viaţa. „În drumul său spre casă s-a întâlnit cu un cunoscut căruia i-a spus că intră în apă să se răcorească. A lăsat bicicleta şi hainele pe mal, s-a dus să facă baie, a ieşit de două ori din apă, din ceea ce am auzit de la persoanele care erau prin zonă, apoi nu s-a mai văzut. La noi în zonă apa nu este foarte mare, dar în urma ploilor care au fost în ultima vreme este posibil ca pe alocuri să fie gropi unde este mai adâncă şi să fi intrat acolo de s-a înecat. Pe baltă erau câţiva pescari, iar unul dintre ei a sunat la 112”, a declarat primarul oraşului Potcoava, Manuel Ernăchoaia.

 Tânărul locuia, alături de mama şi cele două surori, de relativ puţin timp în Potcoava, după divorţul părinţilor săi. „Au venit din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, după ce s-a despărţit de bărbat. El din câte ştiu nu lucra, mama sa era la o gogoşerie, patiserie, din Potcoava, iar una dintre surorile lui muncea la ferma de porci din Tufeni. Păcat de ceea ce s-a întâmplat”, a mai complrtat edilul.

 La locul tragediei au intervenit echipaje SMURD şi ale staţiei de Ambulanţă Tufeni, însă tânărul nu a mai putut fi resuscitat, fiind declarat decesul. Trupul tânărului a fost depus la morga din Slatina.