sicane rutieraÎn urma unei șicane în trafic a izbucnit un scandal de proporții ce a fost aplanat de polițiști doar după ce au folosit armamentul din dotare. In urma scandalului ce a avut loc vineri seara, in Grădinari, o persoană a ajuns la spital.

Conflictul a pornit de la o şicanare în trafic între un bărbat din Grădinari şi un tânăr din judeţul Vâlcea.

„Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul unei șicanări în trafic între un bărbat, de 45 de ani, din comuna Grădinari și un altul, de 20 de ani, din comuna Lungești, județul Vâlcea, a izbucnit un scandal, la care au participat mai multe persoane. Pentru aplanarea conflictului au intervenit și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Actiuni Speciale Olt și o grupă de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt”, a declarat Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Potrivit acestuia, în urma efectuării focurilor de armă anu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Tânărul din Vâlcea a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

„Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor producerii evenimentului, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, a conchis reprezentantul IPJ Olt.