1 DecemprieZiua României a fost sărbătorită cu mare fast de sute de cetățeni ai reședinței de județ.

Chiar dacă vremea nu a fost chiar prietenoasă, autoritățile s-au mobilizat exemplar, iar manifestările dedicate evenimentului i-au impresionat pe cei prezenți.

 MASINI MAI 1 DECEMBRIE

Momentul mult așteptat, defilarea a fost una spectaculoasă. Pe străzile Slatinei au defilat mașinile MAI care i-au impresionat pe cei prezenți. Cu mic cu mare slătinenii au îndurat frigul pentru a lua parte la marele eveniment.

PORT POPULAR 1 DECEMBREI

Împlinirea a 101 ani de la Marea Unire care a avut loc la Alba Iulia în anul 1918 a fost prilej de bucurie atât pentru oficialităţile locale şi judeţene cât mai ales pentru slătinenii prezenți care au droit astfel să marcheze această zi deosebită. Prefectul de Olt, Angelea Nicolae a fost prezent la eveniment unde a primit salutul gărzii de onoare.

Autoritati 1 Decembrie

 

De la eveniment nu au lipsit nici subprefectul Florin Dumitru, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, cei doi vicepreşedinţi ai instituţiei, Virgil Delureanu şi Ioan Ciugulea. Senatorul Renică Diaconescu, deputatul Marius Iancu, reprezentanţi ai instituţiilor Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale din teritoriu şi ai Bazei Militare 99 Deveselu au fost prezenți la eveniment. Primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, împreună cu viceprimarii Gigi Vâlceleanu şi Claudiu Stăncioiu au marcat evenimentul, la fel și şefi şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate, membri ai organizaţiilor judeţene ale partidelor politice, şi nu numai.

„Într-o lume a globalizării, cred că păstrarea identităţii naţionale este foarte importantă. Tocmai de aceea, trebuie să avem grijă de Ziua Naţională a României, dar şi de celelalte zile cu specific românesc şi să le cinstim aşa cum se cuvine. La mulţi ani, România! La mulţi ani, români! La mulţi ani, olteni! Să avem în continuare o viaţă mai bună”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

Emil Moţ, primarul Slatinei, a transmis şi el un mesaj cu ocazia acestei zile: „Un gând plăcut pentru români transmit în această zi de sărbătoare. La mulţi ani, slătinenilor! La mulţi ani, români! La mulţi ani, români de pretutindeni! La mulţi ani, dragii noştri! Sper să urmeze ani din ce în ce mai buni pentru noi, românii, şi pentru România!”, a punctat edilul care le-a mai transmis slătinenilor că îi așteaptă duminică seară cu începere de la orele 18.00 să aprindă luminițele de sărbători și să deschidă oficial Târgul de Crăciun care anul acesta se va ține în Parcul Tineretului.

Prefecta de OLT

Prefectul a transmis un mesaj cu această ocazie după care zeci de coroane de flori au fost depuse la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

SLATINANI 1 DECEMBREI

Slătinenii au putut vedea cea mai frumoasă paradă, organizată în ultimii ani, la Slatina. Zeci de angajați ai Armatei Române, de la MAI și numeroase mașini de intervenție au defilat pe bulevard.