accident 3 masini slatinaAccidentul a avut loc marţi seara la intersecția străzii Tunari cu bulevardul Alexandru Ioan Cuza din municipiul Slatina și s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.

 

În urma accidentului o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale și a ajuns la spital. În evenimentul rutier au mai fost implicate alte două mașini.

accident 3 masini slatina 1„În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri din Slatina au stabilit faptul că un conducător auto, în vârstă de 53 de ani, din Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tunari, din direcția strada Profesor Alexe Marin către strada Artileriei, la intersecția cu bulevardul Alexandru Ioan Cuza, nu ar fi acordat prioritate de trecere, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 30 de ani”, a spus Alexandra Dicu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

În urma impactului, autoturismul acroșat a fost proiectat într-un autovehicul oprit în intersecție, pentru a acorda prioritate de trecere vehiculelor care aveau acest drept.

Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, aceștia nefiind sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.