IOAN CIUGULEA ALDE OLTMoțiunea de cenzură pe care au anunțat-o cei de la PNL este singura modalitate prin care Guvernul Dăncilă ar putea fi schimbat.

Cu 233 de voturi, Opoziția ar putea dărâma Executivul și ar muta jocul politic la Cotroceni. Este prima moțiune din 2017 încoace despre care liderii opoziției spun că ar avea șanse. „De această dată avem șanse, nu ne jucăm de-a moțiunea”, susține Ludovic Orban. Opoziția pare însă că trage de timp, lucru semnalat și de adversari politici. Și dacă la nivel declarativ, ALDE și Pro România ar susține o eventuală moțiune, rând pe rând liderii celor două partide pun fel și fel de condiții.  Toate aceste jocuri de putere se văd. Președintele interimr ALDE Olt, Ioan Ciugulea susține că moțiunea depunde strict de PNL și PSD! „Totul depinde de cele două mari partide. Restul sunt povești. Vom vedea dacă PNL își asumă  sau nu intrarea la guvernare”, a declarat recent politicianul.

Ce calcule fac Puterea și Opoziția

Soarta Guvernului Dăncilă depinde de două momente importante. În primul rând, premierul trebuie să vină să ceară un vot pentru restructurarea Guvernului, după ce ALDE a părăsit Executivul. În acest moment Dăncilă s-ar baza pe 204 voturi din propriul partid, și pe 10 voturi ale minorităților. PSD ar mai avea nevoie de 20 de voturi pe care speră să le obțină de la ALDE. Dacă restructurarea este adoptată, Viorica Dăncilă va avea miniștri plini, fără aprobarea Președintelui. Al doilea moment însă este decisiv pentru Viorica Dăncilă și guvernul PSD. Este vorba de moțiunea de cenzură anunțată de PNL. Însă, baletul partidelor din Opoziție dă impresia că nimeni nu vrea ca moțiunea să treacă. Pe scurt, PNL a scris textul și a purtat deja discuții cu USR care susține moțiunea dar nu intră la guvernare. UDMR a anunțat că votează moțiunea, același lucru îl va face și PMP și o parte din grupul minorităților. Astfel, s-ar aduna aproximativ 190 de voturi din cele 233 necesare pentru dărâmarea guvernului. Președinții PNL și USR au declarat deja că vor depune moțiunea doar când vor avea 233 de semnături, condiție care pare din ce în ce mai greu de atins. Pentru depunerea procedurală a moțiunii nu este nevoie de 233 de semnături, ci doar de susținerea din partea unui sfert din numărul total al parlamentarilor. Însă, cei doi lideri ai Opoziției pun această condiție privind adunarea a cel puțin 233 de semnături - număr egal cu numărul minim necesar pentru demiterea Guvernului, știind de la bun început că nu va putea fi atins.