- susține Marian Vasile, prim-vicepreședintele PNL Olt și primarul comunei Studinamarian vasile

 

Sunteți un om politic trecut prin multe. Cât de importante sunt alegerile europarlamentare din 26 mai 2019 pentru olteni?

Sunt foarte importante. Oamenii trebuie să conştientizeze că este un moment crucial pentru PNL şi pentru România, pe care nu avem voie să îl ratăm. La acest moment suntem singura soluţie viabilă sau, dacă vreţi, singura şansă pe care o are dreapta românească. De aceea, oamenii trebuie să ştie că fiecare vot contează! Trebuie să obţinem cel mai bun rezultat posibil iar votul oltenilor, care prin excelenţă sunt de dreapta, nu trebuie irosit.

Credeţi că numărul de semnături strâns de PNL la Olt va fi în egală măsură și cu numărul de voturi la sfârşitul zilei de 26 mai?

Suntem încrezători că vom contribui şi noi la realizarea procentului pe care şi l-a fixat ca ţintă PNL la scară naţională. Am remarcat, în această precampanie, că suntem mai pregătiţi ca niciodată să ne realizăm obiectivele. De altfel, PNL nu a fost niciodată mai puternic și aici vorbesc pe regiunea din care facem parte dar și la nivel de țară decât este acum iar acest lucru se va vedea la vot.

Judeţul Olt este unul în care luptele politice în general se dau cu cei de la PSD. Sunteți un primar cu experiență dar mai ales un om politic care are multe de spus pe scena politică. Cum vedeți campania alegerilor europarlamentare în Olt?

Nu cred că vom avea parte de surprize neplăcute în această campanie. Cred însă că vom asista la lupte politice în care fiecare dintre noi să venim cu argumente politice care să convingă electoratul să voteze pentru o Românie care să fie respectată în Uniunea Europeană și Parlamentul European.

În luna mai a acestui an este foarte posibil să se joace soarta României nu pentru următorul ciclu de 5 ani al Parlamentului European, ci pentru următorul veac. Credeți că vom asista la schimbări majore?

Trebuie să asistăm la schimbări majore, altfel ne pierdem identitatea ca nație, ca țară. Românii trebuie să învețe să se exprime liber.

Credeți că alegerile europarlamentare ar putea avea o importanta și la nivel național, pe plan intern?

Da. Este prima oară când avem șansa să dăm un vot de blam acestor indivizi care au pus mâna pe panoul de comandă al României, aici fac referire la Guvernarea PSD-ALDE, dar și momentul crucial în care România să se apuce să scrie file de istorie în Uniunea Europeană.

PNL insistă mult în declarațiile publice pe avantajul de a fi membru al Partidului Popular European (PPE). Cât de importantă e, de fapt, afilierea la grupurile parlamentare? Nu este cumva supraestimată?

Aș începe spunându-vă mai întâi că m-am lovit des de percepția că Parlamentul European are o importanță secundară în construcția europeană și trebuie să repet permanent că acest for are în competență elaborarea normelor Uniunii (împreună cu Comisia sau Consiliul după caz) și votarea bugetului (conform Tratatului de la Lisabona). De aceea spun și susțin că și votul nostru, al românilor este important.

Care sunt aşteptările dumneavoastră de la noul legislativ european?

Cred în schimbări și totodată mai cred că o echipă puternică poate face acolo multe lucruri frumoase. Am convingerea că Europa se va reașeza pe drumul coeziunii în timpul presedinției noastre. Trebuie să fim mai vocali și cei de acolo să înțeleagă că România este o țară care pe lângă îndatoriri are și priorități. România trebuie să fie luată mult mai în serios atunci când spune ceva. De aceea consider că acolo avem nevoie de oameni capabili să ne reprezinte cu cinste și onoare.

Există foarte multe persoane care s-au săturat de politică și politicieni. Cum îi veți convinge pe oameni să iasă la vot în 26 mai, mulți dintre ei fiind convinși că votul lor nu contrează pentru Parlamentul European?

Cu faptul că la acest moment în PNL există o echipă de tineri, formată din oameni competenţi, nepătaţi, cărora nu are nimeni ce să le reproşeze. Când vorbesc de echipă implicit fac referire și la echipa noastră de la Olt, cu această echipă de tineri vom avea cu siguranță rezultate bune la alegerile locale şi parlamentare.

Alegerile europarlamentare dau startul altor bătălii de campanie și aici mă refer direct la alegerile locale din 2020. Credeți că este timpul ca PNL Olt să poată sparge gheața și să obțină mai mult de jumătate din primăriile oltene?

Oamenii care văd rezultatele bune ale oamenilor din echipa noastră sunt sigur că vor vota lista de candidaţi ai PNL la alegerile europarlamentare. În al doilea rând, trebuie să spun că partidul a crescut în ultima perioadă, zilnic înscriindu-se noi membri, care doresc să facă o altfel de politică. Aşa că, avem toate premisele pentru a obţine un rezultat bun. Nu în ultimul rând, în cadrul acţiunilor de campanie care vor urma sunt convins că vom observa deschiderea oamenilor faţă de noi. Oamenii şi-au dat seama că, în momentul de faţă, suntem singura forţă credibilă de dreapta, capabilă să lupte cu partidul stat PSD. Sunt convins că în 2020 se va vedea adevărata valoare a partidului nostru și la alegerile locale vom avea bătălii câștigate în mult mai multe comune decât am avut în 2016.