Marius OprescuNu o spunem noi, o spune preşedintele executiv al PSD, Marius Oprescu care a declarant la cea mai recentă întâlnire cu presa că este foarte bine că acest lucru s-a făcut imediat, prin numirea unei conduceri interimare a formaţiunii politice, după ce candidatul PSD, Viorica Dăncilă a pierdut alegerile prezidențiale.

Deși perioada până la alegerile locale este scurtă, liderul social democrat crede că PSD-ul va avea forța necesară să-și revină, iar rezultatele vor demonstra acest lucru la finele următoarelor alegeri din 2020. „Așa cum am spus încă din noaptea alegerilor, PSD avea nevoie de o resetare și este foarte bine că acest lucru a început repede. Conducerea este, în acest moment, una colectivă aleasă interimar până la un nou Congres care am înțeles că va avea loc în februarie. Este foarte bine că s-a început această reformă în PSD. Aveam nevoie de ea. Este timpul foarte scurt până la alegerile locale și cred într-o revigorare rapidă a PSD și acest lucru ni-l vor demonstra rezultatele. Eu sunt optimist”, a subliniat acesta.