mireaSenatorul PSD Olt, Siminica Mirea a anunțat că va depune un amendament  pentru modificarea Codului de Procedură Penală pentru a reglementa clar și precis modul de pătrundere în domiciliul persoanelor în caz de infracțiune flagrantă, precum și modul de punere în executare a mandatului de percheziție în cazul infracțiunilor flagrante.

 Această decizie vine în urma tragediei de la Caracal, unde două fete au fost omorâte cu bestialitate de un bărbat de 65 de ani.

‘Despre Alexandra, fiică a comunei Dobrosloveni, o fată talentată, aş fi vrut să vorbesc altfel. Despre bucuriile ei sau despre realizările ei. Luizei, de asemenea, i-au fost frânte aripile în plin zbor. Din păcate, astăzi, putem doar, cu profundă durere în suflete, să transmitem familiilor îndoliate: condoleanţe. Trecerea în neființă a unor fete nevinovate, precum Alexandra şi Luiza, victime ale unui individ fără suflet, trezeşte în mine o profundă tristețe.Am convingerea că autoritățile statului vor depune toate diligențele pentru ca toți cei care au contribuit, atât prin acțiune, cât și prin inacțiune, la producerea acestei tragedii, să răspundă pentru faptele lor. Demiterile de până acum nu înseamnă mare lucru.Zilele viitoare voi depune amendament și propuneri de modificare a Codului de Procedură Penală’, a anuntat Mirea pe pagina sa de socializare.