Oltenii se imunizează împotriva gripei sezoniere

vaccin

vaccinDe la an la an,  numărul oltenilor care se imunizează împotriva gripei sezoniere este în creştere, campania de vaccinare antigripală continuă să se desfăşoare pe tot parcursul sezonului rece 2019 – 2020.

Porivit Direcţiei de Sănătate Publică Olt, din cele 36.870 de doze de vaccin gripal s-au realizat 21.046, persoanele imunizate făcând parte din grupele populaţionale la risc şi care acceptă vaccinarea antigripală.

Din cei peste 21.000 de olteni vaccinaţi împotriva gripei, cei mai mulţi fac parte din categoria persoanelor cu vârsta de 65 de ani şi peste, respectiv 11.793. S-au mai imunizat 6.188 de persoane cu vârsta cuprinsă între şase luni şi 64 de ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane, 2.699 de medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire copii sau bătrâni şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii, 244 de persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt, 66 de gravide şi 56 de copii cu vârsta cuprinsă între şase luni şi cinci ani.   

Potrivit DSP, până la sfârşitul acestei în Depozitul Antiepidemic al instituţiei sanitare va intra încă o tranşă de vaccin gripal, respectiv 15.800 de doze, pentru desfăşurarea campaniei de vaccinare antigripală.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura