Bobicesti 1Centrul de permanenţă din comuna Bobicești este funcţional, începând din această săptămână.

Bobicesti 2Unitatea medicală deserveşte toate satele localității, iar necesitatea lui este evidentă, în contextul în care sunt multe persoane în această zonă a judeţului care au nevoie de medici cu experiență, profesioniști care să aibă grijă de sănătatea lor. Noul Centru de permanenţă de la Bobicești funcţionează acum într-un spațiu modern, cu toate dotările necesare, pus la dispoziție de administrația locală. Bobicesti 4 Spaţiul în care funcţionează, începând de astăzi, Centrul de Permanenţă Bobiceşti a fost reabilitat în totalitate printr-un proiect PNDR II. Respectiva clădirea în care se află acum centrul de permanenţă, este un fost conac boieresc al familiei Radu și a fost ridicată în perioada interbelică. Administrația locală l-a cumpărat de la boieri și a reușit să-i dea o nouă destinație. Valoarea totală a proiectului este 780.402.

Bobicesti 3Cetățenii se pot bucura începând din această lună de servicii medicale de calitate.

La evenimentul de inaugurare a centrului medical au fost prezenți și preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, Virgil Delureanu, directorul ANIF, Florin Barbu și consilierul superior OJFIR Olt, Emil Marinescu.

Evenimentul a debutat cu tăierea panglicii, după care a venit momentul unui serviciu religios efectuat de un sobor de preoți care au sfințit unitatea medicală.

„Este un proiect pe care am reușit să-l ducem cu succes la sfârșit. Suntem bucuroși că am reușit să-l finalizăm chiar mai repede decât era termenul inițial. Oamenii de aici aveau nevoie de o asemenea investiție. Mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat și care au făcut posibil realizarea acestui proiect”,

Bobicesti 5a spus Ilie Chitez, edilul comunei Bobicești.