crucea boilere29 de unități de învățământ din 21 de localități din Olt vor primi boilere performante pentru ca elevii să poată avea parte de un mic confort .

Crucea Roșie Română și o importantă firmă distribuitoare de centrale electrice continuă ș

i în aceasta toamnă, pentru al doilea an consecutiv, misiunea unică de a aduce confortul chiar și acolo unde acesta pare imposibil de atins. In cadrul acestei acțiuni, peste 2000 de copii din Olt vor beneficia de acces la apa caldă prin echiparea școlilor cu boilere performante.

Un număr de 29 de boilere având capacitați între 30 și 50 de litri, vor ajunge la Olt în unitățile de invățământ  de la țară unde copiii vor putea beneficia de apă caldă.

Acțiunea companiei pe plan local face parte dintr-o  initiațivă globală prin care acesta și-a propus să aducă confortul chiar și acolo unde acesta pare greu de atins Pe parcursul campaniei care se desfășoară la nivel național în 2019, firma  a donat boilere electrice performante în peste 20 de județe, către sute de instituții de învățământ, cămine de bătrâni sau centre de recuperare medicală.

Lista cu unitățile de învățământ care vor primi boilere.

 ȘCOALA  GIMNAZIALĂ BRASTAVĂȚU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ VIȘINA NOUĂ

ȘCOALA GIMNAZIALĂ  MĂRUNȚEI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂLĂNEȘTI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ VĂDĂSTRIȚA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ STUDINA

ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZBICENI

ȘCOALA GIMANAZIALĂ GIUVĂRĂȘTI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ POBORU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CORNĂȚELU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ GRĂDINARI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ CÂRLOGANI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PLEȘOIU

ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSICA DE JOS

ȘCOALA GIMNAZIALĂ BĂLĂNEȘTI

ȘCOALA GIMNAZIALĂ LEOTEȘTI

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL CRÂMPOIA

LICEUL TEORETIC “IONIȚA ASAN”

LICEUL TEHNOLOGIC CRÂMPOIA

LICEUL TEHNOLOGIC VITOMIREȘTI