sorina pianLa patru luni de când a părăsit România și a ajuns la New York, având în sfârșit părinți (soții Ramona și Gabriel Săcărin), Sorina a susținut primul ei mic recital la pian. Este rezultatul orelor în care fetița de 8 ani a fost instruită la acest instrument.

De când s-a integrat în familia Săcărin, alături de cei doi copii naturali ai acesteia – Ava (11 ani) și Adam (5 ani) -, Sorina a fost înscrisă de părinții săi adoptivi la mai multe activități. A învățat limba engleză, a învățat să cânte la pian, merge la gimnastică și la înot. Și, evident, e școlăriță.

Progresele la pian au dus la primul ei mic concert, în care a cântat fără asistența profesoarei.

Activitățile în care e angrenată Sorina Săcărin au ajutat-o să prindă curaj într-o lume totuși nouă pentru ea, să devină extrem de optimistă și să depășească traumele ultimelor luni la Baia de Aramă (aprilie – iunie). Au fost lunile în care a fost supusă unui stres extrem de familia asistentei maternale Mariana Șărămăt, care-o speria că părinții ei adoptivi vor s-o ducă în America pentru a-i lua sângele și organele.

Stresul a fost accentuat de refuzul soților Mariana și Vasile Șărămăt, susținuți de fiica lor Adelina, de a o preda pe Sorina părinților ei adoptivi (singurii ei părinți, întrucât cei naturali o abandonaseră la casa de copii, iar soții Șărămăt au refuzat s-o adopte timp de 6 ani, cât au avut-o în asistență maternală). Au fost șase încercări eșuate, cărora doar o procuroare curajoasă (Maria Pițurcă din Craiova) le-a pus capăt.

Intervenția procuroarei Pițurcă a fost blamată la nivel național, ca urmare a unei propagande teribile, care a speculat emoțional cele câteva zeci de secunde în care magistratul a luat copilul pe sus și l-a dus la mașina în care se aflau părinții lui adoptivi. Acel minut delicat a rezolvat însă o problemă care se acutiza, devenea tot mai complicată. Inclusiv spaimele fetiței, alimentate de niște iresponsabili, atinseseră cote insuportabile.

Acum, toate acestea sunt istorie. Grație abilității soților Săcărin, Sorina a depășit momentele critice. Ea se dezvoltă la New York așa cum n-ar fi avut șansa s-o facă la Baia de Aramă.