css slatina memorialSpectacol fotbalistic oferit de micuții sportivi din judetul Olt in cadrul celei de-a patra ediții  organozate în memoria celui care a fost Gigi Stanciu.  Anul acesta, trofeul ‘Memorialul Eugen Stanciu’ a fost câștigat  CSS Slatina 2006.

În urmă cu aproape trei ani și jumătate trecea la cele veșnice unul din cei mai talentați fotbaliști pe care i-a dat Oltul, Eugen Stanciu. Gigi Stanciu, așa cum îi spunea apropiații, a fost mentor pentru multe generații de tineri care au urcat spre vârfurile performanței. În memoria acestuia, și în acest an s-a organizat o nouă ediție „Memorialul Eugen Stanciu”. Competiția rezervată juniorilor născuți în 2006 a fost organizată de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Olt, în colaborare cu Primăria Slatina, Consiliul Județean Olt și Asociația Județeană de Fotbal Olt.
La eveniment au participat și membrii familiei. Lovitura de începere a fost dată chiar de soția regretatului Eugen Stanciu.

 Anul acesta au fost inscrise șase formații, ca după două zile cu multe goluri și faze spectaculoase, finala să fie disputată între CSS Slatina 2006 și câștigătoarea de anul trecut, Athletic Slatina. Meciul s-a încheiat  cu scorul de 4 la 0 pentru CSS, astfel acestă formație reușind să își treacă în palmres cupa ‘Memorialul Eugen Stanciu’. Finala mică s-a jucat între CSS Caracal-Petrolul Potcoava, meci ce s-a terminat cu scorul de 2-1 pentru caracaleni.

Clasamentul final al competiției arată astfel:

1.CSS Slatina 2006

  1. 2. Athletic Slatina
  2. 3. CSS Caracal
  3. 4. Petrolul Potcoava
  4. 5. CSS Slatina 2007

6.Viitorul Băleasa


Câștigătorii au primit pe lângă trofeu și minigii, un echipament complet. Cei de pe locul secund au primit rucsaci.

Pentru CSS Slatina 2006 acesta este primul trofeu câștigat la acestă compețiție. Până acum au câștigat Athletic Slatina,edițiile I și III și FCSB București, ediția a II a.